Prezidiul Academiei Române, instituție condusă de președintele Marius Andruh, a denunțat luni, într-un comunicat, degradarea criteriilor de evaluare a cercetării științifice din România și a criticat sistemul actual bazat pe citările din reviste fără valoare, care încurajează producția de masă în detrimentul calității. Informația a fost publicată de G4Media.

Într-un apel public privind evaluarea responsabilă a cercetării, forul academic a denunțat fenomenul „fabricilor de articole” și a cerut modificarea radicală a modului de alocare a bugetelor de cercetare. Potrivit comunicatului, Academia nu precizează cui adresează apelul, însă Ministerul Educației este cel care stabilește criteriile de evaluare, prin intermediul Autorității Naționale pentru Cercetare, aflată în subordinea sa.

Academia Română arată că evaluarea cercetării și a cercetătorilor prin indicatori scientometrici simpliști, precum numărul de lucrări, numărul de citări sau factorul de impact al revistelor, a generat derapaje grave în mediul academic românesc. Unul dintre cele mai grave efecte ale actualului sistem îl constituie apariția și dezvoltarea așa-numitelor „paper mills” („fabrici de articole”), alături de extinderea „revistelor de prădători” sau pseudo-științifice.

Conform instituției, dependența finanțării și a promovărilor academice de simpla contorizare a articolelor sau citărilor oferă combustibil unei adevărate industrii a publicării comerciale. În acest circuit, valoarea reală, originalitatea și relevanța științifică a unei cercetări devin secundare, prioritate având doar bifarea normelor cantitative, potrivit Academiei.

Instituția subliniază că o evaluare responsabilă presupune mutarea accentului de pe cantitate pe calitate, pe valoarea intrinsecă a rezultatelor și pe impactul real al acestora asupra societății și cunoașterii, renunțându-se la indicii numerici ușor de manipulat. Totodată, forul academic susține reintroducerea și consolidarea evaluării calitative de către experți (peer-review), ca standard de bază în recunoașterea meritului științific.

Înapoi la prima pagină